SITURILE NATURA 2000 ŞI ARIILE NATURALE PROTEJATE CUPRINSE ÎN PROIECT

Activităţile proiectului vizează următoarele situri Natura2000 şi arii naturale protejate:
În custodia Muzeului Ţării Crişurilor, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Bihor:
Situl Natura 2000 Betfia şi Rezervaţia Naturală Locul fosilifer de pe Dealul Şomleului, Situl Natura 2000 Lacul Peţea şi Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea şi Situl Natura 2000 Tăşad şi Rezervaţia Calcarelor Tortoniene de la Tăşad

Situl Natura 2000 Betfia şi Rezervaţia Naturală Locul fosilifer de pe Dealul Şomleului

Situl Betfia şi Rezervaţia Naturală Locul fosilifer de pe Dealul Şomleului se află la aproximativ 9 km SE de Oradea, în apropierea satului Betfia, Com. Sânmartin, judeţul Bihor. La rezervaţie se poate ajunge din Oradea, pe ruta E 79 până la Băile 1 Mai, iar de aici pe drumul comunal care traversează satul Haieu, până la satul Betfia. Locul fosilifer se află la aproximativ 300 m de marginea satului, pe versantul sud-vestic al Dealului Şomleu, în apropierea Avenului Betfia, cunoscut local şi sub numele de Hudra Bradii, datele geografice de localizare ale rezervaţiei fiind 22° 1′ 19″ longitudine estică şi 46° 58′ 94″ latitudine nordică, cu o suprafaţă de 0,40 ha. Situl Betfia are o suprafaţă de 1748 ha şi se suprapune cu rezervaţia, datele geografice de localizare fiind 22° 01′ 41″ longitudine estică şi 46° 58′ 30″ latitudine nordică, reprezentând o importanţă deosebită pentru speciile de lilieci, amfibieni şi reptile.


SUS

Situl Natura 2000 Lacul Peţea şi Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea

Situl Lacul Peţea şi Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea se află situate în Câmpia Banatului şi Crişurilor, în Staţiunea Băile 1 Mai, Comuna Sânmartin satul Rontau, aproximativ la 9 km de Oradea, în judeţul Bihor. Pârâul Peţea îşi are originea în “Ochiul Ţiganului”, izvor colmatat azi, urmat de “Ochiul Pompei” (captat şi slab funcţional) şi de “Ochiul Mare”, care a luat aspectul unui mic lac, acesta rămânând principalul izvor natural care mai debitează, restul izvoarelor fiind practic dispărute. Datele geografice ale localizării acestuia sunt 24° 00′ 04″ longitudine estică, 21″ 59′ 01″ longitudine vestică, 46° 59 05″ latitudine nordică, 46° 59 04″ latitudine sudică şi are o suprafaţă de 4 ha. Situl Lacul Peţea are 49 de ha şi se suprapune cu Rezervaţia Naturală Pârâul Peţea, datele geografice de localizare ale acestuia fiind 21° 58′ 39″ longitudine estică şi 47° 0′ 38″ latitudine nordică şi reprezintă singurul ecosistem termal natural din România.


SUS

Situl Natura 2000 Tăşad şi Rezervaţia Calcarelor Tortoniene de la Tăşad

Situl Tăşad şi Rezervaţia Naturală a Calcarelor Tortoniene de la Tăşad se află pe Dealurile Crişanei, comuna Drăgeşti localitatea Tăşad, în judeţul Bihor, la 22 de km de Oradea şi 12 km de Băile Felix. Accesul în rezervaţie se face pe DN 79 Oradea Beiuş. Este mărginită de localităţile Tăşad la vest, Poiana Tăşad la nord, Bucuroaia la est şi Drăgeşti şi Stracoş la sud, şi are o suprafaţă de 0,40 ha. Accesul se poate face şi din drumul E60 Oradea Cluj, din localitatea Oşorhei, pe DJ767E, spre Poiana Tăşad, prin Copăcel. Datele geografice de localizare sunt 22° 05′ 02″ longitudine estică şi 46° 57′ 01″ latitudine nordică. Situl Tăşad are o suprafaţă de 1557 ha şi se suprapune cu rezervaţia Calcarele Tortoniene de la Tăşad, datele geografice de localizare a Sitului Natura 2000 Tăşad fiind 22° 8′ 10″ longitudine estică şi 46° 55′ 55″ latitudine nordică.
– În custodia Consiliului Judeţean Bihor: Situl Natura 2000 ROSCI0347 Pajiştea Fegernic, Situl ROSCI0291 „Coridorul Munţii Bihorului – Codru Moma”, Situl Natura 2000 ROSCI0267 Valea Roşie, Situl ROSCI0084 Ferice – Plai, Situl ROSCI0200 Platoul Vaşcău.


SUS

Situl Natura 2000 ROSCI0347 Pajiştea Fegernic

Este localizat în partea de nord-vest a României, la circa 30 km nord-est de municipiului Oradea.
Situl a fost declarat în anul 2011, prin Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 2387 pentru modificarea Ordinului Ministrului Mediului şi Dezvoltarii Durabile nr. 1964/2007, privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
ROSCI0347 a fost declarat sit pentru habitatul- 40A0* Tufişuri subcontinentale peri-panonice. În acelaşi timp, situl este important şi pentru habitatul Pajişti Pannonice stepice pe loess şi pentru speciile: Peucedanum carvifolia, Rosa gallica, Campanula glomerata, Teucrium chamaedrys, Acer tataricum şi Asperula cynanchica.
Situl are o suprafaţă de 280 ha, fiind localizat din punct de vedere administrativ pe teritoriul judeţului Bihor. Teritoriul sitului este repartizat astfel: comuna Spinuş 4% şi Sârbi 3%.
Pricipalele căi de acces în sit sunt reprezentate de deviaţii de interes local ale drumurilor judeţene DJ191 şi DJ767.
Coordonatele sitului sunt: E 22º 9′ 1”şi N 47º 12′ 12”. Altitudinea medie este de 171 m, cea minimă de 128 m, cea maximă de 255 m, iar din punct de vedere biogeografic aparţine regiunii continentale.
Din punct de vedere geographic, situl este amplasat în zona Dealurilor de Vest. Acestea sunt situate în partea de vest a ţării, de unde şi numele, la limita dinspre vest a Carpaţilor Occidentali, unde au forma unei borduri deluroase, cu înalţime variabilă, fragmentate pe alocuri de pătrunderile câmpiei, până în apropierea munţilor.
Aceste dealuri s-au format prin depunerea materialelor grosiere la marginea zonei montane, la sfârşitul Neozoicului. Aceste materiale au fost puternic erodate de acţiunea apelor curgătoare.
Formarea vorbeşte despre tipul unităţii de relief: este o unitate piemontană, cu înclinare dinspre zona montană spre zona de câmpie (E spre V). Altitudinile scad de la 450 m la sub 200 m, în partea de vest. Râurile au fragmentat piemontul, astfel că, aspectul actual este de dealuri prelungi, situate discontinuu. Tipul de relief fluvial este bine conturat, cu terase şi lunci largi.
Alcătuirea geologică cuprinde pietrişuri, nisipuri, intercalaţii de argile şi cărbuni inferiori (lignit, în partea nordică). Între porii rocilor s-au acumulat rezerve de hidrocarburi, exploatate în zona Barcăului.
Dealurile de Vest pătrund în spaţiul montan occidental prin depresiuni golf: pe Valea Crişului Repede, depresiunea Vad–Borod, pe Valea Crişului Negru, depresiunea Beiuş, pe Valea Crişului Alb, depresiunea Gurahonţ şi pe Valea Caraşului, depresiunea Oraviţei, Dealurile Crişanei, mărginind Apusenii, cu numeroase depresiuni golf.
Situl Pajiştea Fegernic a fost declarat ca zonă protejată care conservă cele două habitate amintite şi speciile: Peucedanum carvifolia, Rosa gallica, Campanula glomerata, Teucrium chamaedrys, Acer tataricum and Asperula cynanchica.


SUS

Situl ROSCI0291 „Coridorul Munţii Bihorului – Codru Moma” (denumit în continuare ROSCI0291)

Este situat în Regiunea 5 Vest a României, fiind localizat în proporţie de 65% pe teritoriul judeţului Arad şi de 35% pe teritoriul judeţului Bihor. Suprafaţa lui este de 7591,5 ha.
Coordonatele geografice ale sitului sunt 46°28’16’’ latitudine nordică şi 22°17’56’’ longitudine estică în punctul cel mai vestic, respectiv 46°21’29’’ latitudine nordică şi 22°33’17’’ longitudine estică, în punctul cel mai estic. Situl este situat la o altitudine medie de 557 m, altitudinea maximă fiind de 938 m, iar cea minimă de 255 m.
Situl „Coridorul Munţii Bihorului – Codru Moma” face parte din Reţeaua ecologică europeană „Natura 2000”. El este o arie protejată declarată cu scopul protejării peisajului şi a diversităţii ecologice şi culturale, pe un eşantion reprezentativ din teritoriul naţional al României şi al Munţilor Apuseni.
Situl de importanţă comunitară ROSCI0291 este reprezentat de un teritoriu care înglobează categorii de terenuri de folosinţă privată şi de stat. El nu se suprapune peste teritoriul altor arii naturale protejate de interes local sau naţional. Situl nu beneficiază de structură de administrare şi nici nu dispune de un plan de management. A fost propus ca sit SCI în luna ianuarie 2011.

Arealul posedă un peisaj cu deosebită valoare estetică, cu o mare diversitate de habitate, floră şi faună. Situl include două regiuni biogeografice – regiune continentală şi regiune alpină – şi două clase de habitat:
– N16 – păduri caducifoliate – în proporţie de 94% din suprafaţă;
– N14 – pajişti ameliorate – în proporţie de 6% din suprafaţă.
În conformitate cu Formularul standard Natura 2000, situl include habitate forestiere compacte, care joacă rol de coridor ecologic pentru carnivorele mari, tipurile de pădure principale fiind făgetele, ceretele şi gorunetele.
Această diversitate mare de habitate, floră şi faună rezultă din modul de utilizare al terenurilor de-a lungul timpului, pe teritoriul sitului fiind utilizate metodele tradiţionale de utilizare a terenului, precum şi din modul de organizare socială a comunităţilor locale, dar şi din obiceiurile specifice locului. Situl ROSCI0291 poate asigura vizitatorilor posibilităţi variate de turism şi recreere, care se integrează în modul de viaţă tradiţional al comunităţilor locale.
Situl ROSCI0291 se învecinează în nord-vest cu Situl Natura 2000 ROSCI0042 Codru Moma, în nord cu Situl Natura 2000 ROSCI0200 Platoul Vaşcău, în est cu Situl ROSCI0324 Munţii Bihor, iar în sud face trecerea spre Situl ROSCI0298 Defileul Crişului Alb (Integrarea în teritoriu a sitului – Anexa).
Situl se include, în cea mai mare parte, teritoriului Munţilor Codru-Moma, fiind amplasat în partea sud-estică a acestor munţi, mai exact în Masivul Moma.
Munţii Codru-Moma fac parte din Munţii Apuseni, fiind situaţi în partea vestică a acestora. Ei reprezintă o masă muntoasă insulară, înconjurată de depresiuni. Astfel, aceşti munţi se delimitează spre nord de Munţii Pădurea Craiului şi spre est de Munţii Bihor, prin Depresiunea Beiuş, drenată de râul Crişul Negru, iar spre sud de Munţii Zarandului prin Depresiunile Zarand şi Gurahonţ, drenate de râul Crişul Alb. În vest ei se învecinează cu Dealurile de Vest.
În arealul sitului, relieful Munţilor Moma este dezvoltat pe roci impermeabile paleozoice, cu văi mărginite de creste rotunjite. Spre limita nordică a sitului apar calcarele, care predomină pe teritoriul sitului vecin, în Platoul carstic Vaşcău, unde au creat un relief spectaculos.


SUS

Situl Natura 2000 ROSCI0267 Valea Roşie

Este localizat în partea de nord-vest a României, în partea de nord, nord-est a municipiului Oradea.
Situl a fost declarat în anul 2011, prin Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 2387 prin modificarea Ordinului Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964/2007, privind instituirea regimului de arie naturala protejata a siturilor de importanţa comunitara, ca parte integranta a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

ROSCI0267 a fost declarat pentru habitatul – Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum (9130) foarte bine reprezentat, pentru speciile de amfibieni şi reptile şi pentru 14 specii de plante din lista roşie. Conform site-ului ANPM, secţiunea arii naturale protejate de interes naţional, Rezervaţia Naturală Fâneaţa Valea Roşie este inclusă în situl Valea Roşie (cod 2162, categorie IUCN IVb, suprafaţă 4 ha).

Situl are o suprafaţă de 819 ha, fiind localizat din punct de vedere administrativ pe teritoriul judeţului Bihor. Teritoriul sitului este repartizat din punct de vedere al suprapunerii cu teritoriul administrativ al comunelor peste care se suprapune astfel: comuna Ineu 1%, Oradea<1%, Oşorhei <1%, Paleu 16%. Principala cale de acces în sit este strada Gheorghe Doja, stradă care, de altfel, mărgineşte situl în partea de est, sud-est şi sud-vest. Coordonatele sitului sunt: E 22º 0' 54'' şi N 47º 5' 8''. Altitudinea medie este de 226 m, cea minimă de 158 m, cea maximă de 291 m, iar din punct de vedere biogeografic aparţine regiunii continentale. Zona sitului este amplasată între dealurile care despart şi unifică într-un armonios mod Câmpia Crişanei şi terminaţiile cu aspect deluros ale Munţilor Apuseni-Dealurile de Vest, dealuri din care fac parte şi Dealurile Oradiei. Dealurile de Vest, denumite uneori şi dealurile Banato-Crişene, reprezintă o bordură deluroasă între Carpaţii Occidentali şi Câmpia de Vest, sub forma unui plan de racord cu o înclinare relativ redusă. Ca geneză, Dealurile de Vest sunt foste câmpii de acumulare litorală din timpul Pliocenului, continuate pe uscat cu acumulări continentale de tip piemontan. Odată cu ridicarea Carpaţilor Occidentali şi sedimentarea Mării Pannonice, sedimentele s-au format în câmpii “înalte”, iar apoi “dealuri”. Limita spre vest a acestora o constituie Câmpia de Vest, trecerea făcându-se pe alocuri foarte încet, aproape impercetibil. Structura Dealurilor de Vest este monoclinală, înclinînd uşor de la est la vest. Ca forme genetice de relief, Dealurile de Vest cuprind suprafeţe piemontane, glacisuri, măguri, văile terasate ale râurilor principale. Altitudinea medie a Dealurilor Oradiei este cuprinsă între 140 şi 283 m, la contactul cu câmpia coborând la 100-120 m, iar la contactul cu muntele urcând la 400 m şi, uneori, puţin mai mult (450-500 m). Din punct de vedere geologic, zona aparţine structurii geologice majore depresionare a Câmpiei Panonice, în care succesiunea geologică este dată de complexul argilelor şi nisipurilor pannoniene de culoare cenuşiu-vineţie, peste care se dispun discordant formaţiuni recente, nisipuri şi pietrişuri de terasă, formaţiuni aluvionare argiloase-nisipoase, de vârstă pleistocen-holocene, identificate şi în lucrările executate. Acvifere apar în partea superioară a formaţiunilor de vârstă pliocenă, până la cca 150-200 m adâncime. În straturile mai profunde se întâlnesc formaţiuni de marne calcaroase şi gresii de vârstă miocenă, iar de la 1050-1100 m se întâlnesc în formaţiunile calcaroase de vârstă mezozoică. Situl Valea Roşie a fost declarat ca zonă protejată care conservă habitate favorabile pentru amfibieni şi reptile: Triturus cristatus, Bombina variegata, Bombina bombina. Referitor la populaţiile de amfibieni pentru care a fost declarat situl, conform datelor prezentate în Formularul standard, nu se dispune de date privind mărimea populaţiei. Pentru fiecare dintre cele patru specii, în formular se menţionează doar că specia este prezentă (P).


SUS

Situl ROSCI0084 Ferice – Plai (denumit în continuare ROSCI0084)

Are 1.997 ha şi este situat în Regiunea de Nord Vest a României, fiind localizat în proporţie de 100% pe teritoriul judeţului Bihor, Comuna Bunteşti, Sat Ferice, sat situat în Dealurile Beiuşului, la aproximativ 80 km Sud – Est de municipiul Oradea şi la 20 km de Beiuş. Situl Natura 2000 „Ferice – Plai” este o arie protejată declarată cu scopul protejării peisajului şi a diversităţii ecologice şi culturale.
Cordonatele geografice ale sitului sunt:
– Suprafaţa 1997 ha
– Altitudinea medie este de 731m, maximă 1206m şi minimă 389m.
Situl este situat în Munţii Bihor, ce aparţin lanţului Munţilor Apuseni, iar teritoriul lui se suprapune cu teritoriul a două arii naturale protejate:
– Ferice Plai şi Hoanca – categoria III IUCN, monument al naturii;
– Vârful Cârligaţi – rezervaţie botanică cu flori endemice dacice cu oişe (Anemone narcissiflora).

Situl a fost confirmat ca SCI în luna decembrie 2008, pentru habitatul păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum (cod 9130) bine reprezentat, pentru speciile de mamifere Rinolophus ferrumequinum (cod 1304), neizolat, cu arie de răspândire (C), bine conservat (B) şi pentru speciile de amfibieni şi reptile enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE.
Speciile importante de floră şi faună sunt reprezentate de un număr de 7 specii care constituie specii din lista roşie şi endemic, constituind rezervaţie botanică cu flori endemice, dacice, cu oişe – Anemone narcissiflora. (Anexa – Formularul standard ROSCI0084 ).

ROSCI0084 este un teritoriu care înglobează: categorii de terenuri de folosinţă privată, de stat, arii naturale protejate de interes comunitar. Situl prezintă importanţă în special datorită speciilor de floră, inclusiv cele menţionate la alte specii – care constituie specii din lista roşie şi endemice, şi specii de amfibieni şi reptile. Situl nu a beneficiat pe întreg de o formă de administrare, doar unele componente ale acestuia (rezervaţii naturale, rezervaţie botanică cu flori endemice dacice cu oişe – Anemone narcissiflora.)
După cum s-a precizat mai sus, situl este amplasat pe teritoriul Munţilor Bihor), în partea Nord-Vestică a acestora (aproape de limita lor cu Munţii Vlădeasa) (Anexa – Harta Sitului ROSCI0084). Aceştia se găsesc în partea central – vestică a Munţilor Apuseni şi se învecinează în partea de Nord-Vest cu Munţii Pădurea Craiului, în Nord şi Nord-Est cu Munţii Vlădeasa, la Est cu Munţii Muntele Mare, la Sud cu Muntele Găina, iar în Vest cu Munţii Codru-Moma şi Depresiunea Beiuş.
Din punct de vedere geologic, partea Nordică a Munţilor Bihor se compune din roci cristaline. În relieful Munţilor Bihor, apele au disecat creste regulate, puternice, cu versanţi abrupţi. În timpul erei terţiare, Masivul Bihor-Vlădeasa a fost retezat de eroziune, apele creând o întinsă platformă, care s-a păstrat, ca fragmente pe culmile cele mai înalte. Ca urmare, creasta principală a masivului şi câteva creste secundare prezintă întinse platouri, aproape orizontale sau slab vălurite, uşor de parcurs. Aşa este, de exemplu, Platoul Cârligaţi, ce se suprapune sitului, având ca vârf de maximă altitudine Vârful Cârligaţi (1694 m).
Clima Masivului Bihor – Vlădeasa este tipică de munte, rece şi umedă pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre poale. Temperatura medie este de 2ºC. Nebulozitatea creşte o dată cu altitudinea si, în mod corespunzător, precipitaţiile care în general sunt abundente din cauza vântului dominant de vest, care vine încărcat cu vapori de apă şi care ating cantităţi de 1400 mm, specifice munţilor ce depăşesc 2000 m altitudine.
Pe traseele din Masivul Bihor – Vlădeasa, repartiţia izvoarelor în funcţie de substratul geologic şi de relief este neuniformă. În zonele necarstice, pe traseele de creastă, izvoarele sunt destul de rare (de ex. creasta Masivului Vlădeasa sau a Bihariei), de aceea aprovizionarea cu apă trebuie facută înainte de a se ajunge în zona înaltă. Există, totuşi, şi izvoare de altitudine, ca de exemplu Fântâna Rece de sub vârful Cârligaţi.
În lungul traseelor de pe vale, apa nu constituie o problemă, căci, în afara râurilor respective sunt numeroase izvoare şi ape afluente. Pe astfel de trasee nu s-au indicat posibilitaţile de aprovizionare cu apă.

Referitor la tipurile de habitate din situl Ferice Plai, conform Formularului standard N 2000 este menţionat codul 9130 pentru păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum, cu o reprezentaţie bună şi o stare globală de conservare bună.

Caracteristicile generale ale sitului Ferice Plai sunt reprezentate de 2 clase de habitat şi anume clasa de habitat cu codul N09 pajişti uscate, stepe cu o pondere de 3% şi clasa de habitat N16 păduri caducifoliate, cu o pondere de 97%. Alte caracteristici ale sitului sunt cele care aparţin celor două arii protejate cu care se suprapune situl Feriec Plai, şi anume aria protejată Ferice Plai şi Hoanca, având fâneţe piemontane nealterate, cu sălaşuri tradiţionale în perioada cositului şi Vârful Cârligaţi, rezervaţie botanică cu flori endemic, dacice şi oişe – Anemone narcissiflora.
Situl Ferice Plai a fost declarat ca o zonă protejată ce conservă habitate favorabile pentru specii de mamifere, amfibieni şi reptile, enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE.


SUS

Situl ROSCI0200 Platoul Vaşcău

Este localizat în Munţii Codru-Moma, la altitudini cuprinse între 331 m şi 892 m.
Substratul litologic solubil, alcătuit din calcare şi dolomite, reprezintă factorul static, asupra căruia se acţionează, în vreme ce hidrografia (apa, sub diferitele ei forme de agregare şi organizare) se constituie în elementul dinamic, care acţionează. Calcarele din Platoul Vaşcăului aparţin triasicului mediu şi superior. Zona de est şi centrală a platoului se dezvoltă pe un calcar masiv, puternic cristalizat, cu intercalaţii de dolomite, aparţinând Pânzei de Vaşcău.
O categorie aparte de fenomene carstice din Platoul Vaşcăului sunt dolinele cu vatra plată, care adăpostesc frecvent acumulări de apă, care în zonă sunt denumite ,,tăuri’’ (figura 1). Ele rezultă prin colmatarea accentuată cu materiale reziduale provenite din eroziunea versanţilor. În funcţie de grosimea depozitelor şi de compoziţia lor (mineralele argiloase constituindu-se într-un strat impermeabil tipic), bălţile astfel formate vor avea o durată mai scurtă sau mai lungă.
Peşterile de pasaj interfluvial sunt bine reprezentate în Paltoul Vaşcăului, cel mai concludent exemplu fiind Peştera Câmpenească.
Avenele de prăbuşire sunt localizate în planul vertical al sistemelor endocarstice majore de drenaj, cum este Avenul Boiu din Platoul Vaşcău.

Culoarul depresionar al Văii Ţarinii (Platoul Vaşcău) s-a dezvoltat în partea central-estică a platoului menţionat, de-a lungul văii cu acelaşi nume. Are o orientare sud-est/nord-vest, urmând cu fidelitate orientarea liniilor de falie din zonă. Între cotul brusc al Văii Ţarinii, care-i schimbă radical direcţia, de la vest-est spre sud-nord, şi Ponorul Peşterii Câmpenească, culoarul are o lungime de circa 10 km şi o lăţime cuprinsă între 400-1000 m. Altitudinea vetrei depresionare coboară abia sesizabil spre nord, spre treapta de la Câmp, unde prezintă cota cea mai coborâtă (415 m).
Valea Ţarinii, cu izvoarele pe necarstificabil intră în perimetrul calcaros printr-un curs suprateran şi nu prin izvoare sau izbucuri. Ponorul Peşterii Câmpenească poate drena întregul debit, chiar şi la valori crescute, deci inundaţiile specifice ploilor nu apar.

La limitele Platoului Vaşcău există izbucul de la Călugări, vestit pe vremuri pentru dubla sa intermitenţă. Probabil din cauza adâncirii căilor de drenaj subteran mecanismul dublei intermitenţe s-a dereglat, şi astăzi asistăm la o simplă intermitenţă, cu o curgere a apei de circa 3-5 minute, separate de intervale fără scurgeri de 15-40 minute, în funcţie de precipitaţii. Izbucul este străjuit de o pitorească mănăstire, loc de pelerinaj pentru credincioşii din zonă.
Tipuri de habitate prezente în sit:
8310 Peşteri în care accesul publicului este interzis
91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)
9150 Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion
Specii de mamifere enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE:
– 1324 Myotis myotis
– 1304 Rhinolophus hipposideros
– 1310 Miniopterus schreibersi
Specii de amfibieni şi reptile enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE
– 1166 Titurus cristatus
– 1193 Bombina variegata
– 4008 Triturus vulgaris ampelensis
Alte specii importante de floră şi faună:
– Rana ridibunda
– Felis silvestris
Situl se evidenţiază prin suprafaţa ocupată de habitatatele prioritare 91V0 Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), 9150 Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion, care ocupă 30% şi prin structura naturală foarte bine conservată reprezentată prin:
– diversitatea mare de vârste şi dimensiuni,
– alternanţa între pădure închegată şi rarişte,
– prezenţa regenerării naturale a fagului (există tendinţa de extindere a speciei în zonele învecinate – păşuni),
– diversitatea şi starea bună de conservare a păturii erbacee.
Pentru porţiunea inclusă în fond forestier şi amenajamente silvice, arboretelor din sit li s-a atribuit funcţia de producţie şi protecţie, acestea fiind sistematic parcurse cu lucrări de exploatare a masei lemnoase.


SUS

Facebooktwittergoogle_plusmail rss